Minivacanța de Rusalii 2026: Câte zile libere primesc angajații și elevii la începutul verii
Zi liberă dublă: doar una se bucură de ea?
Ambele zile sunt declarate libere legale, potrivit Codului Muncii, însă doar cea de-a doua, fiind în cursul săptămânii, asigură o zi liberă pentru majoritatea angajaților.
(Fac excepție domeniile în care activitatea nu poate fi întreruptă.) Prin poziționarea în calendar, această zi prelungește weekendul și creează un interval de trei zile consecutive libere pentru angajații care lucrează în regim standard: sâmbătă, 30 mai, duminică, 31 mai și luni, 1 iunie.
Salariații din domenii esențiale precum - sănătatea, transporturile, ordinea publică, comerțul sau serviciile de urgență - pot fi programați la lucru, în funcție de specificul activității.
În aceste situații, legislația muncii prevede acordarea de timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile sau, dacă acest lucru nu este posibil, plata unui spor salarial.
Salariații din domenii esențiale merită și ei zile libere!
Zi liberă de Rusalii pentru eleviData de 1 iunie coincide cu Ziua Copilului și este zi nelucrătoare în sistemul de învățământ, astfel că elevii și profesorii nu participă la cursuri. Zi liberă și pe 31 mai? Elevii vor avea zi liberă și pe 5 iunie, de Ziua Învățătorului.
Ziua Învățătorului, celebrată anual pe 5 iunie, este marcată în România drept zi liberă pentru elevii și cadrele didactice din învățământul preuniversitar, începând cu anul 2024.
Măsura a fost stabilită prin includerea acestei date în Contractul Colectiv de Muncă (CCM) unic la nivel de sector de activitate - Învățământ Preuniversitar. Următoarea zi liberă importantă din calendarDupă perioada Rusaliilor, următorul reper din calendarul zilelor nelucrătoare este 15 august, când este sărbătorită Adormirea Maicii Domnului. În 2026, această dată este inclusă în intervalul de weekend, astfel că nu generează zile suplimentare de repaus pentru majoritatea angajaților.