Gheața din Antarctica se topește mai repede decât se credea

Cum au dezvăluit observațiile de patru ani un comportament imprevizibil?

Rezultatele unei investigații extinse, desfășurate pe o perioadă de patru ani de specialişti din cadrul Institutului de Tehnologie Massachusetts (MIT) şi din Instituția Oceanografică Woods Hole (WHOI), contrazic viziunea convențională conform căreia falezelor glaciale din Antarctica sunt extrem de fragile. Prin examinarea detaliată a datelor colectate de misiunea spațială NASA ICESat-2, echipa de cercetători a pus sub semnul întrebării teza prăbușirii haotice și continue a masei de gheață.

Această analiză aduce clarificări importante asupra vitezei cu care nivelul oceanelor urcă în prezent.

Lucrarea științifică, difuzată în revista de prestigiu Science și condusă de studenta la doctorat Caroline Needell, a inclus în eșantion peste 15.000 de formațiuni glaciare specifice din regiunea polară.

Atenția a fost concentrată asupra mecanismului cunoscut sub denumirea de Instabilitatea Stâncilor de Gheață Marine (MICI). Acest model teoretic postula că atunci când o falază atinge un prag critic de înălțime, situat deasupra a 100 de metri, structura devine instabilă și colapsează sub propria masă.

Acest eveniment ar declanșa un efect domino, exponând pereți și mai mari și accelerând retragerea gheții spre interiorul continentului. Datele reale, însă, prezintă o imagine diferită.

La ce mecanism s-a concentrat atenția cercetătorilor?

Majoritatea formațiunilor monitorizate aveau o înălțime medie de doar 30 de metri, deși s-au identificat și cazuri excepționale care depășeau limita menționată, atingând o maximă de 127 de metri.

Observațiile longitudinale, efectuate pe durata a patru ani, au dezvăluit un comportament imprevizibil inițial. După o fază de retragere bruscă și prăbușire parțială, dinamica s-a oprit brusc. Gheața a intrat într-o stare de echilibru, reextinzându-se progresiv către masa oceanică. Cercetătorii au identificat mai multe elemente naturale care favorizează această stabilizare. Primul factor decisiv este topografia fundului mării. Zonarea unde terenul subacvatic prezintă riduri sau dealuri determină subțierea stratului glaciar, ceea ce reduce forțele de tracțiune și încetinește retragerea.

Al doilea aspect constă în modificarea geometrică a fazei. În timpul prăbușirilor parțiale, falezii înalte se subțiază rapid, transformându-se în structuri mai joase și, implicit, mai rezistente din punct de vedere structural.

Un alt pilon important de stabilitate provine din interacțiunea cu mediul marin.

Ce implică al doilea aspect, legat de modificarea geometrică?

În fața stâncilor care și-au regăsit echilibrul, analiza a relevat prezența unui strat dens de mélange, definit ca un amestec complex de fragmente de ghețari și gheață formată direct în apă.

De asemenea, profunzimea mai mare a apei din acele zone oferă o forță de flotabilitate suplimentară, care sprijină peretele de gheață și contracară gravitația.

Deși viteza retragerii inițiale a depășit previziunile modelelor actuale, durata scurtă a acestui episod sugerează că scenariul apocaliptic al unei dispariții rapide și totale a calotei polare poate fi mai puțin probabil decât se temea comunitatea științifică.

Conform publicației Scitechdaily, precizia predicțiilor viitoare legate de nivelul global al oceanelor va depinde critic de înțelegerea detaliată a reliefului submarin și a ratelor de subțiere a gheții.

Pentru o perspectivă completă, este util să explorăm și descoperirile recente efectuate în subteranul „Ghețarului Apocalipsei” din Antarctica.