Cel mai nou parc național din America, Chiricahua, este o țară minunată

Ce condiții impune statutul de parc național?

Călătoria pe care o facem nu e grea, dar soțul meu și cu mine, în relație, suntem la fel de proaspăt ca zăpada sub picioarele noastre, și ne luptăm pentru cuvinte. Scaunele de piatră se ridică deasupra capetelor noastre, iar sute de vârfuri punctează peisajul dincolo. Rocile pline de lichieni verzi și negri se întind necazând unul pe celălalt, iar canionii se învârte în jurul aflorurilor ruginite.

Să fii în mijlocul Monumentului Național Chiricahua pare a fi păsărit de o mare de mari de cărămizi de navigație masive și de acele turnuri de nisip deținute de copii pe plajă.

Numele Apache pentru acest loc se traduce în Land of Standing-Up Rocks. Este o descriere succinctă și precisă în comparație cu ceea ce stilourile noastre scrie în primele pagini ale revistei noastre comune de aventuri.

Explorarea Monumentului Național Chiricahua va deveni o experiență esențială în călătoria noastră de miere și, stând în pădurea de piatră în căutarea de modalități de a exprima uimirea noastră, o știm. Amintirile despre acea ieșire fascinantă, pe care am făcut-o în februarie trecut, ne-au revenit în minte astăzi.

Pe 20 octombrie 2026, 102 de ani după ce a fost numită pentru prima dată monument național, Chiricahua a devenit localizată la 120 de mile est de Tucson, ca în 2026.

Pentru cei care au legături personale, istorice și științifice cu Chiricahua, acesta este un moment important.

Un monument este desemnat de un președinte - în cazul Chiricahua Calvin Coolidge - prin Legea Antichităților din 1906, adesea pentru a proteja o resursă specifică singulară.

Pentru a fi eligibil pentru statutul de parc național, un loc are, de obicei, o mare grămadă de resurse rare sau un peisaj peisaj în special pitoresc care merită protejat. De la sol pe traseul Echo Canyon, una dintre mai multe căi cu dificultate diferită care se întind prin vârfuri de piatră, valoarea naturală și recreativă a Chiricahua este evidentă.

În ciuda altor zone de frumusețe naturale și istorice semnificative, și în cursa de a deveni Parcul Național al Americii al 64, Chiricahua este specială, și nu numai pentru noi.

Monumentul conține o istorie bogată, inclusiv legături cu poporul Apache Chiricahua. Arheologii încă descoperă cine a trecut prin acest peisaj și cum a fost folosit.

Surprizele geologice din fiecare colț sunt cea mai vizibilă atracție, dar mersul pe jos prin peisajele și mediile unice amestecate oferă o imagine intimă a incredibilului spectacol de biodiversitate pe care îl susține.

În timpul vizitei noastre de la sfârșitul lunii februarie în Arizona, colțul de sud-est al statului este acoperit de o nouă zăpadă, așa că avem căile pentru noi înșine. Sezonul rece este cel mai bun timp pentru a merge prin parc: primavara pentru sezonul de flori sălbatice și toamna pentru căile mai liniștite și mai multă disponibilitate la singurul loc al parcului, Bonita Canyon Campground.

Facilitățile de camping pot fi limitate la apă, toalete și gunoi de gunoi, dar minunata zonă umbră de pin și stejar reprezintă doar o gustare a peisajelor uimitoare care așteaptă pe drum.

Parcul Național Chiricahua îmbine patru ecoregiuni distincte - două deșerturi (Sonoran și Chiricahuan) și două regiuni de înaltățime (Monții Roșii și Sierra Madre) - într-un amestec unic de flora și faună.

Ce spectacol oferă rhiolitul și peisajele imense!

Aici, unde multe specii de păsări mexicane se află la capătul nordic al teritoriului lor, păsările sunt fantastice.

Pe măsură ce mergem în excursiune, habitatele evoluează de la prăjădini de cacti la grăsimi înfloritoare de manzanita la păduri de pini înalte care exudă condimente pe măsură ce soarele devine mai puternic. Unul dintre noi are un ochi antrenat pe hoodoos, unul deschis pentru fauna sălbatică, sperând să observe un veveriș vulpe Chiricahua, coatimundi, șarpe cu șopârle sau javelina, dar animalele sălbatice diverse care numesc parcul casă nu par să fie fani ai condițiilor de iarnă.

Înconjurătorul nostru evoluează, de asemenea, pe măsură ce mergem. Într-un moment avem o viziune expansivă a deșertului albastru nebun dincolo de zonă, cu vedere la vaste peisaje arse. Puțin mai târziu, suntem adânci într-un canion brun, învârțindu-ne în jurul coloanelor de vreme.

Am înconjurat un colț și Duck-on-a-rock, cu o țeapă lungă susținută deasupra copacilor, este un reper ușor de identificat într-o mare de splendoare naturală.

Rhiolitul și peisajele imense ale acestei lanțuri de munți - una dintre mai multe linii de înălțime izolate din deșert, cunoscute sub numele de Insulele Sky - spun despre o istorie geologică turbulentă. Este greu să-ți imaginezi vulcani violenți creând peisajul din altă lume care încadrează căile pașnice, pline de soare. Două coloane de piatră apar de-a lungul drumului, înclinându-se în ceea ce pare a fi un sărut etern. Nu e nimeni în jur, așa că luăm inspirația pentru un smooch.

Suntem în luna de miere, la urma urmei.

Ruta noastră de rătăcire, de la Roca ciupercilor până la Inima Rocurilor, ne duce pe lângă pile de gravitație care au fost sculptate de-a lungul timpului de vânt și apă.

Ne întrebăm dacă cineva antic sau istoric a stat odată în acest loc, și agape la Big Balanced-Rock, un massic stâncă precaut perched pe vârful unui monolit.

Având în vedere trecutul local al Chiricahua, este foarte probabil. Faptul de a deveni un parc național este o mare problemă pentru o bijuterie bine meritată, cum ar fi Chiricahua, este acum statul al patrulea, statutul va beneficia de economia recreativă a sud-estului Arizona prin atragerea turiștilor, dar este, de asemenea, despre conservarea peisajului unic și a locuitorilor săi.

Parcul Național Chiricahua nu este străin de eforturile de protecție. Corpul Civil de Conservare, rezultatul președintelui Franklin D.

Programul lui Roosevelt din perioada Depresiunii, atât pentru a crea locuri de muncă, cât și pentru a ajuta la protejarea și dezvoltarea resurselor, au fost cheie în conservarea vechilor vârfuri pe care noi, noul meu soț, ne-am ținut gâtul.

Astăzi, oamenii de știință continuă să urmărească resursele de apă și să gestioneze activ speciile de plante invazive cu nume înșelătoare cum ar fi Malta starthistle și Lehmann lovegrass.

În cele din urmă, ne despărțim, nebuni. Pe parcul scenic, casa Farway Ranch, o dată o fermă timpurie transformată într-un ranch de băieți și acum un punct istoric de interes, strălucește. Ultimii operatori ai fermei, Lillian Erickson și soțul ei, Edward Riggs, au fost întotdeauna convinși că măreția zonei merită protecție specială. Ca nou-născuți, încercarea lor de a obține în 1923 statutul de parc național pentru așa-numita Țară a Răcilor a condus în cele din urmă la o denumire de monument, dar acum, un secol mai târziu, au obținut în sfârșit dorința lor.

Sylvia Dekker este o scriitoare de ieșiri în aer liber și de călătorii din Alberta care crede că luna de miere ideală este petrecută în călătorie, urmărind fauna sălbatică și dormind într-un cort unde este mai puțin zăpadă decât acasă în Canada.

Lucrările ei, adesea despre natură și experiențe în aer liber, au apărut în Toronto Star, Explore Magazine și Mountain Life Magazine.