Coada-calului: O plantă milenară care sfidează timpul

Supraviețuiește coada-calului extincțiilor majore?

Dacă ai zărit vreodată o plantă verde, cu tulpina segmentată și ramuri aranjate circular, pe marginea unui drum sau a unei păduri, ai întâlnit o adevărată relicvă a trecutului. Coada-calului (Equisetum arvense), așa cum o numesc botaniștii, este ultimul supraviețuitor al unei familii de plante care domina peisajele Pământului acum 360 de milioane de ani.

O plantă care a trecut prin toate marile extincții și continuă să înflorească și astăzi.

Rudele sale, în trecut, atingeau înălțimi impresionante, de până la 30 de metri, iar rămășițele lor au contribuit la formarea zăcămintelor de cărbune pe care le exploatăm astăzi. Aceste plante gigantice au dispărut, dar coada-calului a rezistat. O poveste incredibilă a supraviețuirii, într-o lume în continuă schimbare.

Cinci extincții majore, o singură plantă

Istoria vieții pe Terra a fost marcată de cinci evenimente majore de extincție în masă, perioade în care o proporție uriașă din speciile existente a dispărut într-un interval relativ scurt de timp. Linia evolutivă din care face parte coada-calului a supraviețuit tuturor acestor cataclisme. Prima extincție, acum 445 de milioane de ani, a eliminat aproximativ 85% din speciile marine. A doua, acum 375 de milioane de ani, a devastat ecosistemele marine în valuri succesive.

Cea mai mare, cunoscută sub numele de „Marea Murire”, s-a produs acum 252 de milioane de ani și a șters 96% din speciile marine și 70% din cele terestre.

A patra, la granița dintre Triasic și Jurasic, a deschis calea dominației dinozaurilor. Iar a cincea, acum 66 de milioane de ani, a pus capăt erei dinozaurilor. Coada-calului a trecut prin toate aceste evenimente.

Cercetătorii de la Universitatea din Gothenburg, după analiza a peste 20.000 de fosile vegetale, au demonstrat că plantele, în general, au fost mai rezistente decât animalele în fața extincțiilor în masă. Dar coada-calului rămâne un caz cu adevărat remarcabil, chiar și în acest context.

Armura de sticlă: secretul longevității

A supraviețuit extincțiilor în masă?

Rezistența extraordinară a acestei plante nu este imediat evidentă. Coada-calului acumulează siliciu – același element din care este făcut sticla – în pereții celulari externi. Un studiu publicat în Frontiers in Plant Science arată că este printre cele mai eficiente plante în acumularea de siliciu, ajungând până la 22% din greutatea uscată a plantei fiind reprezentată de dioxid de siliciu.

Această „armură” îi oferă rezistență structurală, fără a depinde de lignină, un compus energetic costisitor, folosit de copaci. Se reproduce prin spori, nu prin semințe, o strategie mai veche și mai eficientă în condiții de mediu instabile.

Coada-calului preferă zonele umede, malurile râurilor, marginile pădurilor și câmpurile – exact acele habitate care au avut cele mai mari șanse de supraviețuire în perioadele de colaps ecologic. Dimensiunea sa redusă a contribuit, de asemenea, la rezistența sa. În timp ce rudele sale arborescente au dispărut odată cu schimbările climatice din Permian, formele mai mici, asemănătoare stufului, au continuat să se înmulțească discret.

De-a lungul a zeci de milioane de ani, analiza fosilelor a relevat urme de siliciu asociate cu plante din aceeași familie.

Excrementele fosilizate ale dinozaurilor conțin, de asemenea, urme de siliciu caracteristic acestei plante, demonstrând că făcea parte din ecosistemele care susțineau aceste animale gigantice. Astăzi, coada-calului este folosită în suplimente alimentare și ceaiuri.

Medicina tradițională românească o utilizează de secole pentru proprietățile sale diuretice și remineralizante, iar cercetările moderne confirmă că extractul de Equisetum arvense conține compuși activi cu efecte antiinflamatorii și de susținere a țesutului osos, conform unui studiu publicat în Biomedicine & Pharmacotherapy în 2024.

Planta crește din câmpie până în zonele montane, pe lângă ape și în terenuri umede, în toată România. Nu are nevoie de condiții speciale pentru a prospera și se pare că nu a avut nevoie niciodată de ele. Coada-calului este singurul gen supraviețuitor din subclasă Equisetidae, care domina pădurile acum 300 de milioane de ani. Toate celelalte specii din această grupă au dispărut.

Cărbunele pe care îl ardem astăzi s-a format în mare parte din resturile rudelor arborescente ale cozii-calului, care atingeau 30 de metri înălțime în perioada Carboniferului.

Oamenii de știință studiază mecanismul de acumulare a siliciului din coada-calului pentru a dezvolta aplicații în biomimetică și restaurare ecologică.