Cum sirienii redescoperă propria țară prin tabără și plimbări

În septembrie 2026, m-am alăturat grupului timp de trei zile?

Paloma Dupont de Dinechin 16 octombrie 2026

Într-o țară în care mișcarea a fost restricționată și peisajele tăiate de război, o comunitate în creștere de călători sirieni explorează pădurile, munții și lacurile – nu ca turiști, ci ca oameni care pentru prima dată își descoperă propria țară.

Pini se întind în distanță. Un munte verde se ridică prin ceața de dimineață. Mai jos, o mare strată de apă primește prima lumină.

Este genul de peisaj care face sirienii care scrolă pe Instagram să se oprească și să se întrebe: Ce țară e asta? Khaled Nwilati este obișnuit să spună: Wallah, ești în Siria, wallah, îmi jur. Apoi vine frustrarea.

Ei nu cunosc țara. Nu știu ce are de oferit. Cunoașterea țării tale este primul pas spre apartenență.

Nwilati, acum în vârstă de 55 de ani, a crescut lângă corturi.

Familia lui este din Damas, și a început să se alăture tatălui la scouturi la vârsta de trei ani. Câțiva ani mai târziu, în timp ce mergea cu prietenii, a intrat accidental într-o zonă militară și s-a confruntat cu forțele de securitate.

Experiența l-a determinat să creeze Me the Syrian – o comunitate în aer liber care, de la sfârșitul anilor 1980, a introdus sirienii la plimbări, camping și explorare în întreaga țară.

Sub dictatura lui Bashar al-Assad, înregistrarea la grup a servit inițial un scop practic: obținerea permisiunii de a călători și de a accesa zone îndepărtate.

Cunoscut și sub numele de Societatea de Explorare și Documentare Siriană, grupul documentează peisajele, fauna sălbatică și patrimoniul istoric – de la ruinele romane și bizantine ale Masiqa din Deraa, la peșterile vulcanice din Sweida – și împărtășește descoperirile pe Instagram.

În septembrie 2026, m-am alăturat grupului timp de trei zile, explorând două din cele șapte insule de pe lacul Mashqita, la aproximativ 30 de kilometri de Latakia, pe coasta nord-vest a Siriei, lângă granița turcă. Ar putea fi cu ușurință undeva în sudul Franței. În altă țară, camparea aici ar putea părea obișnuită. În Siria, cultura de camping este încă o nișă.

Eu, sirianul, am petrecut ani încercând să schimb asta. Fotografi: Ahmad Fallaha Am fost în Siria de la căderea lui Assad, raportând despre devastarea lăsată în urmă.

Vizitatorii străini s-au întors încet de la 2018, până când lacul s-a liniștit?

Aceasta a fost prima dată când m-am alăturat lui Me the Syrian într-o călătorie – am fost curios să văd cum arată campingul într-o țară încă atât de grav marcată de război.

Lacul se întinde între munți împădurite. Apa se învârte în jurul dealurilor acoperite cu pini și stejar.

Insulele cu sol roșcat apar din suprafețele mari de apă, asemănătoare munților, și pot fi explorate pe jos. O mică barcă de metal alb se apropie de țărm. Steagurile siriene fluturând de pe partea ei. La volan este Atef Saqer, 51 de ani, care conduce bărci pe lac de 22 de ani. Nepotul său de nouă ani, Mohamed, stă lângă el. În weekendurile aglomerate, vin aici între 200 și 300 de persoane.

În zilele mai liniștite, aproximativ 20. Ei ajung din orașele din apropiere, dar și din Damas și Alep.

„A fost foarte diferit în timpul războiului”, spune Saqer.

Oamenii din Siria sunt înconjurați de natură, dar mulți nu știu ce e camping. Nimeni nu le-a spus despre asta.

Bineînțeles că n-aș face asta singură.

Mi-ar fi frică de orice – Taim, primul camper din Aleppo. Între 2011 și 2018, au venit doar localnici.

Vizitatorii străini s-au întors încet de la 2018, până când lacul s-a liniștit din nou – aproximativ șase luni după căderea lui Assad în decembrie 2024, punând capăt 54 de ani de domnie a familiei Assad. Țara era încă plină de incertitudine când Ahmed al-Sharaa, un lider islamist, a preluat puterea. După 14 ani de război, care au ucis peste 500.000 de oameni, au forțat peste 6 milioane să fugă și au dezlocuit 7,4 milioane. Siria încă se confruntă cu aceste evenimente.

Peste 100.000 de persoane rămân dispărute, multe după ce au dispărut cu forța în închisorile lui Assad. Violenta sectară reînnoită continuă să amenințe stabilitatea. Dar viața din jurul lacului se recuperează.

Barcile se deplasează liber peste apă. Din apă, cele șapte insule apar una după alta.

În vârf: Comunitatea în aer liber, „Me the Syrian” îi introduce pe sirieni la plimbări, camping și explorare de la sfârșitul anilor 1980.

Mijloc: Atef Saqer, 51 de ani. În jos: Khaled Nwilati, fondatorul „Me the Syrian”, lângă lacul Mashqita. Aproximativ 50 de corturi sunt împrăștiate într-un semicircol liber de-a lungul coastei, pe o pajistă verde la picioarele unei dealuri care se ridică pe insula.